RAFTUL CU CARTE: “Poet este cel care vede poezia lumii”

MOTTO: Nimeni din toată poezia lumii nu a plăcut tuturor

Cele două aserțiuni, din titlu și din motto, nu-mi aparțin. Le-am selectat din cea mai recentă apariție editorială a scriitorului MIRCEA CĂRTĂRESCU –„CREIONUL DE TÂMPLĂRIE’’.  Apărut la Editura „HUMANITAS”, prezentul volum este o eterogenă culegere de texte datorate lui MIRCEA CĂRTĂRESCU, unele publicate, altele rostite în diverse conjuncturi sărbătorești pentru autorul lor: lansări de carte, premii ale operei sale, distincții primite etc.

Cartea grupează cuprinsul său în trei secțiuni: EVOCĂRI, DISCURSURI, PREFEȚE. Comun acestora este faptul că MIRCEA CĂRTĂRESCU ni se dezvăluie în intimitatea sa de scriitor, așa precum  nu a făcut-o până acum. Mie, ca înrăit pătimaș al cuvintelor și gândurilor alese, mi-au reținut atenția în primul rând acele pasaje, nu puține, în care scriitorul ne oferă UN AUTOPORTRET ÎNTR-O OGLINDĂ FIDELĂ.   

Prima parte a scriiturii poartă titlul „CUM I-AM CUNOSCUT”. În ea sunt evocați, pe scurt, câțiva scriitori clasici, printre care și TUDOR ARGHEZI. MIRCEA CĂRTĂRESCU este de părere că „este cu neputință să cunoști un om doar după scrierile sale”. El regretă, spre exemplu, că TUDOR ARGHEZI e „cu totul absent din lumea pe care ne-a lăsat-o”…… „scrierile sale nu-i încorporeză biografia, nici gândurile, nici tribulațiile interioare”. Regretul e născut din fireasca dorință a cititorului, pentru că orice cititor vrea să aibă o “imagine vie despre ei”, “nu ne trebuie statui ideale, ci oameni, oameni pe care să-I putem iubi așa cum le iubim și scrisul”.

Fidel propriei credințe, MIRCEA CĂRTĂRESCU ni se dezvăluie, fragmentar, ca “un om care scrie” așa cum dorește  să fie cunoscut și perceput. Din multitudinea de fațete ale omului-scriitor MIRCEA CĂRTĂRESCU, voi selecta pentru eventualii cititori ai acestor pagini câteva secvențe cu mare valoare generală și de mare actualitate.

MIRCEA CĂRTĂRESCU pornește în demersul său creator de la un adevăr unanim recunoscut de oamenii cu picioarele pe pământ:

“Contemplăm astăzi, cu ochii stinși și bătrâni și dezamăgiți, panorama tristă a unei civilizații fără cultură , a unei culturi fără arte, a unor arte fără literatură, a unei literaturi fără poezie și a unei poezii fără lirism…..La ce bun să mai scrii? Pentru cine să mai scrii?”

Dezamăgitoarea concluzie nu-l dezarmează pe MIRCEA CĂRTĂRESCU, dimpotrivă, rămâne fidel crezului său artistic, potrivit căruia poetul este aidoma unui NOE al artelor contemporane care poate salva lumea de la îndobitocire prin a “aduce pe lume sau măcar de a recunoaște stropii de poezie care mai există în lume”.

Când realizezi acest ideal, “oricine  face un lucru în care să arate frumusețea trecătoare a lumii este un mare poet…”. Rolul cathartic al operei în versuri este, în viziunea autorului, acela de “platoșă pentru fragilele noastre organe interne”.

Autorul romanului “SOLENOID” ne propune și o nouă viziune despre ceea ce înseamnă scriitor clasic: ”pentru mine un clasic nu e un autor cu importanță istorică, testat și confirmat de toate epocile, ci acela pe care eu, citindu-l în profunzime și cu seriozitate, îl pot numi cu bucurie, ușurare, entuziasm un mare scriitor”.

Într-o cronică a acestui volum, DAN C. MIHĂILESCU remarcă un merit incontestabil al noii apariții editoriale semnate de MIRCEA CĂRTĂRESCU:

“ MIRCEA CĂRTĂRESCU și-a deschis  ferestrele și ușile ființei literare către toți ceilalți”. Numai în felul acesta  a reușit să ne ofere un autoportet într-o oglindă  fidelă. OCTAVIAN PALER prin romanul său “AUTOPORTRET ÎNTR-O OGLINDĂ SPARTĂ” ne prezintă imaginea lui de creator ajuns la vârsta senectuții, atunci când memoria, adică oglinda, nu mai are fidelitatea anilor creatori. La MIRCEA CĂRTĂRESCU oglinda este una fidelă întucât mărturisirile sale sunt la timpul prezent, când memoria, oglinda, este încă fidelă, mai ales că tot ceea ce ne dezvăluie acest scriitor postmodernist o face nu într-un interviu, deci nu provocat/incitat de cineva, ci din proprie dorință de a fi cunoscut și, mai ales, înțeles/judecat așa cum se cuvine.

Mărturisirile din acest volum nu se referă decât foarte puțin la eul empiric/ biografic al autorului. Pe prim-plan este EUL CREATOR, ceea ce consider  că este marele merit al cărții. Laitmotiv al ei este viziunea originală a lui MIRCEA CĂRTĂRESCU despre el ca om care scrie: “Eu nu m-am numit niciodată scriitor, am vrut doar să scriu, și scriu cu adevărat, din toate puterile mele”.

Pentru MIRCEA CĂRTĂRESCU a fi înseamnă a scrie. “Datorez totul literaturii. Ea a ținut pentru mine loc de educație morală și religioasă, prin filtrele ei am privit întreaga viață, spectacolul lumii”. Autorul volumului “CREIONUL DE TÂMPLĂRIE” se autodefinește ca fiind “un om modest” care n-a făcut nimic în viață în afară de literatură.

          Însuși modul său de a scrie nu are nimic spectaculos în el: ”Scriu cu un anumit ritual pe care îl respect întotdeauna-numai diminețile, foarte puțin în fiecare ședință, cam o pagină, cam o pagină și jumătate. Ciudat este să scriu literatură numai de mână, nu pe computer, continuu, fără să adaug, fără să scot… scriu cu mare plăcere, într-o stare de adâncire în propriul meu interior”.

MIRCEA CĂRTĂRESCU a fost născut în 1956, în București. A absolvit Facultatea de Filologie din Capitală , unde în prezent este profesor universitar. În literatura noastră el este considerat poetul emblematic al postmodernismului, al generației ’80, fiind  unul dintre cei mai traduși scriitori în străinătate, dar și recunoscut prin nu puținele premii ce i-au fost acordate. După cum aflăm din volumul IV al ”JURNALULUI“ său subintitulat “UN OM CARE SCRIE”, în anul 2015 scriitorul a fost tradus în 22 de limbi străine, ori de atunci interesul pentru scriitorul român a crescut, îndeosebi după ce a publicat romanul-capodoperă “SOLENOID”(2015). Poet (“Poeme  de amor”), nuvelist („De ce iubim femeile”), romancier („TRAVESTI”, „ORBITOR”, „SOLENOID”), eseist, publicist, autor al unui studiu critic (”Postmodernismul românesc”), MIRCEA CĂRTĂRESCU este în literatura română un scriitor deopotrivă adulat sau contestat pentru anumite creații ale sale.

Realist fiind, scriitorul le dă contestatarilor un răspuns mai mult decât elegant în paginile volumului “CREIONUL DE TÂMPLĂRIE”: “Nimeni, absolut nimeni din toată poezia lumii nu a plăcut tuturor. În privința unui fapt atât de complex și fluctuant ca valoarea artistică un consens este pur și simplu de neimaginat. Îmi iubesc cărțile altfel, ușor de desființat de critică. Cele care au contrazis așteptările….. În cele din urmă, după un șir de volume mai puțin ambițioase, dar în care m-am odihnit și uneori m-am distrat destul de bine, am avut bucuria să pot dărui editurii o carte în care cred până la capăt,  la fel de mult ca ”LEVANTUL” sau ca-n “ORBITOR”, romanul “SOLENOID”.

          Desigur, itinerarul prin intimitatea scriitorului MIRCEA CĂRTĂRESCU nu se rezumă la cele sesizate în prezentele impresii de lectură. Nu sunt un fan al acestui scriitor. Dar orice nouă apariție semnată de acesta n-o pot ocoli. Întâlnirea cu paginile scrise de MIRCEA CĂRTĂRESCU este pentru mine o sărbătoare spirituală și nu mă miră deloc faptul că MIRCEA CĂRTĂRESCU este “autorul cel mai răsfățat al literaturii actuale, atât în România, cât și în străinătate (apud revista “VIAȚA ROMÂNEASCĂ”, august 2020) și un “deja abonat la lista scurtă a potențialilor câștigători  ai Premiului Nobel pentru literatură (“TUDOREL URIAN, Omul din spatele operei, în “VIAȚA ROMÂNEASCĂ”, nr.8/2020).

Octavian Guţu,

dascăl de cetire